Ce sentiment minunat avem primăvara, când toată natura se trezește la viață, iar soarele ne bucură cu atingerea lui caldă. Odată cu primele raze mai puternice de soare care pătrund în interiorul caselor, realizăm că mici particule de praf sunt așezate pe toate suprafețele și că toate micile mizerii pe care nu le-am observant pe parcursul iernii, ies acum la suprafață. Astfel, este timpul pentru binevenita curățenie de primăvară.

Pentru a face o curățenie exemplară în toată casa, în numai o zi sau două, trebuie să cunoaștem câteva trucuri care să facă misiunea mai simplă și mai rapidă și, desigur, trebuie să folosim materiale de curățenie profesionale, de cea mai bună calitate.

Întreținerea ordinii și curățeniei în locuință necesită atenția noastră în egală măsură, ca pentru celelalte activități gospodărești. Lupta cu praful și murdăria nu este cea mai ușoară, dar prin folosirea unor produse de curățenie profesionale, munca se simplifică exponențial. Multiplele operațiuni în casă necesită un consum mare de energie, iar rezultatul acestei munci durează putin și după scurt timp trebuie să se reia totul.

Pentru ca întreținerea curățeniei din locuință să se facă cu maximum de eficacitate, este bine să folosim detergenți profesionali. Cum piața abundă cu astfel de produse, este foarte greu să facem alegerea potrivită.

Pentru bucătarii, fie că sunt bucătarii profesionale sau din propria locuință, trebuie să se folosească detergenti profesionali și dezinfectanți pentru suprafețe, atât de necesari pentru întreținerea și igienizarea ustensilelor din aceste spații. Soluțiile sunt folosite pentru curățarea periodică a cuptoarelor și grătarelor foarte murdare, curățarea și degresarea plitelor și pentru îndepărtarea celor mai persistente depuneri carbonizate și a depunerilor grase. Acești detergenți sunt special concepuți pentru curățarea suprafețelor lavabile dure .

În plus, pe lângă bucătării, și băile trebuie curățate aproape tot timpul, praful trebuie șters cu atenție, dar și toate țesăturile trebuie împrospătate cât mai des, deoarece acestea sunt medii propice pentru dezvoltarea bacteriilor si acarienilor.

Pentru ștergerea suprafețelor, nu este recomandată utilizarea cârpelor din material textil, deoarece acestea captează microbi și mai degrabă ajută la răspândirea acestora, decât la eliminarea lor. În plus, pe lângă utilizarea produselor din hârtie pentru ștergerea suprafețelor, trebuie să fie prezente în grurile sanitare atât hârtia igienică, cât și prosoape de hârtie pentru ștergerea mâinilor dupa spălare.

Una dintre cele mai importante suprafețe care trebuie curățate cât mai des și cu minuțiozitate sunt podelele. Pentru aceste suprafețe, este recomandat să se folosească aspiratoare și mașini de curățenie profesionale, înainte de uitlizarea detergenților. Astfel, se elimină orice urmă de praf, iar bacteriile nu au nicio șansă să își continue dezvoltarea. În privința podelelor, trebuie folosiți detergenți pardoseală, împreună cu mopuri profesionale, pentru un plus de strălucire și siguranță și pentru a elimina orice urmă de praf sau bacterii.

Și pentru ca starea de spirit să fie cât mai ridicată, în orice încăpere ai păși, trebuie neapărat să miroasă a primăvară. Geamurile trebuie deschise cât mai des, pentru a aerisi spațiile, iar pentru un plus de aromă, se pot folosi odorizantele ambientale variate.